de Andru Nenciu
Corneliu Vadim Tudor a plecat acolo unde, de milioane și milioane de ani, se duc toți trăitorii acestui Pământ. Avea 65 de ani și s-a stins luni seara, pe 14 septembrie, la București, în Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei. Politician și scriitor, Tribunul și-a întreținut și pasiunea pentru fotbal și pentru Steaua, echipa lui favorită, până în ultimele sale zile. O pasiune care dura de peste 40 de ani. A încurajat de la trei bătăi de inimă distanță formațiile lui Ienei și Iordănescu și a avut o relație ciudată, pe parcursul anilor, cu actualul patron al echipei de pe locul 5 din Liga 1. Membru constant în delegațiile oficiale ale Stelei în a doua jumătate a anilor ’80, Vadim Tudor obișnuia să și scrie în paginile revistei Steaua.
Corneliu Vadim Tudor nu i-a realizat portretul lui Silviu Lung, titularul postului de portar în acea perioadă, și a început cele două pagini dedicate lotului Stelei cu Gheorghe Liliac. Fostul goal-keeper de la Petrolul Ploiești excela printr-un șir lung de calități, dar a fost remarcat de autorul rândurilor din revista Steaua ’88 și datorită unei întâmplări dintr-un turneu desfășurat în Italia. Cu o statură impresionantă, zdrahonul din poarta Stelei nu voia să ia castingul la o reclamă la radiografii, dar avea o relație strânsă cu cântarul. Iată cum îi creiona Vadim portretul fotbalistului născut în orașul lui Cotescu, Tapalagă și Dan Condurache. „Vine din Dorohoi, adeverind încă o dată faptul că Moldova a dat mari portari. Mari calități fizice și o voință de fier. Pentru a evita riscul îngrășării, la turneul din Italia din 1988 a renunțat la toate mesele de seară. Mai are de lucrat la capitolul ieșiri, pentru că altminteri riscă să devină un portar de linia porții. Reflexele sale sunt uluitoare, are o agilitate de panteră domesticită care îl face să salveze goluri gata făcute”. Goluri gata făcute salva și Ștefan Iovan. Pentru că purtătorul banderolei la Sevilla impresiona printr-o mare disponibilitate la efort. Iovan s-a născut la Moțăței, în județul Dolj, iar atuul său principal era atitudinea. Sugestiv pentru felul în care reușea să se automotiveze și să-și capaciteze colegii e și un episod de la Moreni, dintr-un meci cu Flacăra, dar și o partidă cu Rapid.
„După un meci Rapid – Steaua, fosta extremă stângă din Giulești, Manea, mi-a spus cu năduf: „Fugea Godzila aia de duduia pământul, n-am putut să fac o mișcare, mi-a scos sufletul”. Godzila era Iovan, v-ați dat seama. Cred că are cel mai puternic șut din campionatul nostru, iar asta au simțit-o și portarii unor echipe faimoase. Caracter impecabil, un om cu simțul umorului, un adevărat țaran român curat la suflet. La un meci de la Moreni, când Flacăra conducea cu 1-0, Iovan și-a adunat câțiva colegi în preajmă (cum fac rugbyștii Noii Zeelande!) și le-a spus numai atât: „Pe ei, băieți!”. Iar mobilizarea lui și-a făcut efectul în numai 15 minute, Steaua marcând 4 goluri”.
Lângă Iovan era Belodedici. Aproape mereu. Iar jocul și stilul lui Belodedici a născut și jocuri de cuvinte. Perceput de Vadim drept un tip cu o supradoză de carismă, Belo îți lua ochii prin calități de tot felul. Și atrăgea. Nu numai pe teren, ci și pe stradă. Fetele cu trupuri pline de dorințe îi aruncau priviri din toate părțile, dar Belo își vedea de drumul lui. „Nu Miodrag, ci Mi-e drag Belodedici. Este cel mai cuminte jucător din fotbalul nostru. N-ar supăra pe nimeni, tace 23 de ore din 24, iar în ora în care vorbește face glume cu Hagi și cu Găboajă Balint. Are alură de actor de cinema, prin străinătate se uită fetele după el ca după Clint Eastwood, se uită și el după ele, cu jind, dar n-are loc de întors. Elegant și sigur pe el, Belo are un aer de căprior, mirat și fermecător. Observați-i plasamentul lui în joc: puterea lui de a anticipa cursul jocului e ieșită din comun, se află mereu acolo unde trebuie, iar rezolvările sale degajă un mare rafinament. Nu degeaba publicația Don Balon l-a desemnat liberoul numărul 1 al Europei în 1987″.
Poate numărul 1 în Europa îi aparținea și lui Bambino. Prima poziție de la alt capitol, desigur. Bumbescu era posesorul unui vast repertoriu de trucuri și se spune că mai bine te lovea un tanc decât să încasezi cu demnitate o atenție de la generosul stoper al Stelei. În viața de zi cu zi, Vadim susținea că Bumbescu era blând ca un miel și a ales să evidențieze un moment în care fundașul din Ghencea a fost purtat pe brațe de un fotbalist mare. Mare de tot. „În viața de toate zilele nu are nimic din aerul de groază pe care îl insuflă adversarilor. Steaua a ieșit în lume și datorită sosirii sale, pentru simplul motiv că de el nu se trece. Au fost momente dramatice, în meciurile de peste hotare, când Bambino a jucat de-a dreptul eroic, dându-și sufletul pe teren. Celebrul Eusebio ne spunea la Lisabona că n-a mai văzut un asemenea fundaș, care pe postul lui i se pare cel mai bun din Europa la ora actuală. I-aș reproșa numai gratuitatea unor faulturi pe care ar fi bine să le evite pe viitor. În rest, apărarea Stelei e un stat major în care Bumbescu este, vorba galeriei, Colonel”.
Nicolae Ungureanu sosise în Ghencea de la Universitatea Craiova, în același timp cu Silviu Lung. Ambii au debutat la Cupa Ford. Dacă Bumbescu primise gradul de la galerie, Ungureanu avea alt grad. Grad de Meseriaș, cum l-a etichetat politicianul care s-a stins din viață luni. „Îmi place să-l numesc cu un singur cuvânt: meseriașul. Indiferent cum merge echipa de club sau naționala. Ungureanu își ară parcela lui ca un metronom, dovedind o superclasă care îl face unul dintre cei mai mari fundași din fotbalul românesc. Meciul vieții sale rămâne acela cu Spania, când a înscris golul al treilea, care a fost o execuție impecabilă”.
Impecabil în exprimarea pe teren era și Iosif Rotariu. Venit în Ghencea în același timp cu Toma Ivan și Niță Cireașă, reșițeanul Rotariu reușea să abordeze fără cusur nenumărate partituri. Putea deveni insensibil și crud când își uza adversarul direct în nenumărate feluri sau putea deveni un artist cu șiret stâng de aur. „Jucător total. Numai în poartă nu a stat până acum. Poate fi un foarte bun fundaș, un foarte bun atacant și un excelent mijlocaș, ceea ce și este la ora actuală. Fiind înzestrat cu o inteligență nativă, de bănățean logic, antrenorii lucrează de minune cu el. Revin la același amical susținut la Milano. „Timp de 90 de minute te cheamă Borghi, vei fi umbra lui, nu-l lași să respire!”, i-a spus Iordănescu lui Rotariu înainte de meci. Iar argentinianul nu a mișcat, a fost de-a dreptul penibil, ceea ce i-a atras critici severe în ziarele italiene de a doua zi. Poate fi Rotariu un al doilea Boloni? Eu zic că da, deși poate că pe alte coordonate”. Scriitorul a anticipat corect. Rotariu a jucat roluri multiple în carieră, iar în prezent este secundul lui Florin Marin pe banca echipei Poli Timișoara, 1-0 cu Steaua în ultima etapă a Ligii 1.
STEAUA 1988 Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Belodedici, Cojocaru, Iovan, Lung, Liliac, Bumbescu, Pițurcă. La mijloc: Dumitru Dumitriu, Balint, Lăcătuș, Lasconi, Cireașă, Pena, Ilie Stan, Petrescu, Bunaciu, Anghel Iordănescu. Rândul de jos: Tudorel Stoica, Bălan, Ungureanu, Rotariu, Hagi, Ilie Dumitrescu
Încercați să ghiciți personajul după primele două propoziții. Hint! A fost titular la Sevilla. „> – așa ar putea suna o caracterizare a micuțului mijlocaș, care își dă sufletul pe teren. Nu știu de ce, poate pentru că îmi place să ocrotesc făpturile mai mărunte și mai lipsite de apărare, l-am îndrăgit din prima clipă. Secretul carierei lui este cel mai simplu din lume, dar și cel mai greu: munca, în cultul căreia a crescut de mic, printre minerii săi. În seara zilei în care am sosit la Tokyo, în decembrie 1986, el a fost singurul jucător care a ieșit în trening pentru o încălzire ușoară prin curtea ambasadei. Fără a avea virtuții fenomenale, Bălan are totuși câte ceva din fiecare, ceea ce-l transformă într-un jucător complet, un argint viu extrem de necesar în angrenajul echipei”.
Dacă Lucian Bălan devenea argintul viu, Steaua avea aur pe teren când Tudorel Stoica nu lipsea din echipă. Iar Vadim Tudor a dezvăluit un pasaj din ritualul urmat meci de meci de omul Tudorel Stoica. Soțul și tatăl Tudorel Stoica. „Asemuit de presa franceză cu Tigana, după memorabila finală de la Monte Carlo, Tudorel este un fotbalist pursânge. Fără a fi și fără a se crede o mare vedetă europeană, el este totuși un mijlocaș de mare valoare, un produs tipic al școlii de fotbal de la Steaua. La cei 32 de ani muncește enorm, coordonează, este pistonul viu care face legătura între apărare și atac. Pasa de gol dată lui Lăcătuș în minutul 4 al meciului de la Glasgow arată un simț al jocului uluitor, care a întors pe dos toată apărarea solidă a scoțienilor. De asemenea, la Monte Carlo, tot el s-a aflat la originea golului marcat de Hagi, pentru că lovitura liberă s-a acordat în urma unui fault asupra sa. Familist convins, nu scapă prilejul chiar de la stadion să telefoneze iute acasă pentru a vedea ce-i fac cei doi copilași. Chiar când am fost aspru cu el, pe Tudorel l-am iubit întotdeauna. Și am regretat că, în epoca lui de glorie fizică, atunci când era mai tânăr, obtuzitatea unora de pe la națională l-a împiedicat să apere culorile țării”.
Secțiunea propusă pentru Victor Pițurcă a început într-un ritm alert și s-a încheiat într-o notă asemănătoare cu o plecăciune în fața Partidului. Textul a subliniat punctele forte și punctele nevralgice ale fostului număr 9 și a conținut o ironie fină trimisă spre Ștefan cel Mare. „Adevărat golgheter, pe goluri muncite nu pe iluzii, Pițurcă are mari merite în afirmarea Stelei în lume. În multe momente vitale el știe ce are de făcut și dă gol. Nu are viteză, se mai întâmplă să piardă uneori mingea cu ușurință, dar un jucător care îți dă pe medie cel puțin un gol pe meci este de o mare utilitate. Important este că atunci când trebuie, din pământ din iarbă verde, Pițurcă se află acolo, la învălmășeală, și scutură plasa. În soccerul european, acest gen de jucător a fost ilustrat de Gerd Muller și Paolo Rossi, în special. Pentru zilele fripte pe care le-a făcut unor faimoși portari străini (chiar dacă uneori ne mai face și nouă, aidoma lui Florea Voinea!) trebuie să-i mulțumim lui Victor Pițurcă”.
Rubrica dedicată lui Gabi Balint, în prezent unul dintre cei mai valoroși analiști TV, a fost redactată într-o cheie inedită. Cuvintele s-au brodat parcă pentu a-i lansa o provocare lui Balint. „Trezește-te, Gabi”. Uneori se aude acest strigăt din tribune, menit să-l mai ordoneze, să-l mai adune de pe drumuri pe Balint. Are calități fizice minunate, în special o viteză cum campionatul nostru nu prea a văzut. A realizat meciuri foarte bune, iar lovitura de la 11 metri pe care a transformat-o la Sevilla e momentul cheie al vieții sale, despre care are ce povesti la nepoți pe 50 de ani. „Îl iubesc pe Balint extraordinar”, îmi declara Ienei după finala câștigată de Steaua atunci. Poate că, odată cu vârsta, Pele al nostru va câștiga în maturitate și nu va face două faze bune și patru slabe, ci șase faze remarcabile. Cred în el și aștept să confirme marile speranțe care i-au marcat debutul”. Balint a confirmat și nu a înșelat așteptările. Acum, la Digisport, e una dintre vocile puternice din corul foștilor fotbaliiști români. Critică atunci când e cazul să critice și laudă atunci când este cazul. E prompt și și-a adunat noi întâmplări în albumul cu amintiri pe care îl poate oricând deschide nepoților despre care vorbea Vadim.
Dar cea mai stufoasă caracterizare din paginile portretelor i-a fost consacrată lui Hagi. Dribling, biliard, Maradona, cotă europeană, oameni de ordine, mânz, accelerare sunt câteva dintre reperele pe care a fost construit textul. „Cred că am scris până acum despre Hagi cam tot atât cât am scris despre Nicolae Iorga (mă împart și eu, cum pot, între hobby și profesie). Indiscutabil, un foarte mare jucător. Nu știu cu cine o fi bătut el mingea pe maidanele Dobrogei, în satul lui de aromâni, dar cu un asemenea talent fenomenal te naști. „N-a avut România jucător ca Hagi!” – îmi spunea cu admirație, după un amical la Atena, fosta glorie a Rapidului, Nicky Dumitriu. Unul dintre secretele artei sale desăvârșite este accelerarea imprevizibilă. Merge el așa, cu bășica la picior, o plimbă agale, când pe stângul, când pe dreptul, își mai studiază adversarul, mai trage șăgalnic cu ochiul prin culoarele laterale, și, deodată, o zbughește ca un mânz și nu se mai oprește decât să scoată mingea din plasa porții adverse. Mai are și alte secrete, firește: jocul bun cu ambele picioare, șutul înșelător, driblingul derutant pe spații milimetrice infiltrarea vijelioasă printre apărători, ruperile de ritm, pasele lungi și precise. Destul de labil și el, când debutează prost o partidă o ține așa tot meciul, dar când îi merge jocul nu-l mai pot opri nici oamenii de ordine. Iar atunci când dă drumul la mingem jocul echipei devine biliard. Execută magistral loviturile din afara careului, ca și pe acelea de la 11 metri. Cota lui de la bursa europeană este în imediata vecinătate a lui Maradona”.
ProSport a păstrat în articol ordinea în care au fost poziționate în cele două pagini ale revistei Steaua ’88 portretele realizate de Corneliu Vadim Tudor. Vă întrebați probabil cine a încheiat Medalioanele de Familie. A fost mereu unul dintre preferații lui. „L-am lăsat special la urmă pentru că el este un caz aparte. Personal, l-am considerat fotbalistul numărul 1 al anului trecut și am răspuns ca atare anchetei întreprinse de revista Flacăra. Acum, în 1988, Lăcătuș se anunță din nou un candidat la acest loc, dar sper că-l vor vedea și alți confrați. Aveam nevoie de un atacant agresiv, lipsit de complexe, mai ales pentru jocurile din străinătate – și iată că a venit acest puști crescut în Bartolomeul Brașovului. Când lipsește el de la Steaua, echipa zboară ca un avion într-o aripă. Are o poftă nebună de a juca, de a zburda, de a realiza faze care să te țină cu sufletul la gură, trage la poartă irezistibil, din toate unghiurile, știe jocul cu mingea, fraților! A marcat un gol de aur la Sevilla, din 11 metri, alături de care poate sta și golul de la Glasgow. Spaima portarilor de pretutindeni (se-aude Moraru?) șeptarul stelist n-a avut nici el loc la naționala de acum câțiva ani. Se răzbună acum!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER